Cântăreața și interpreta Daria Gherașcenko povestește despre participarea sa la rezidența artistică forestieră „Vocea pădurii”, parte a proiectului Forest Memory Lab, organizată de AO Pădurea Noastră cu sprijinul Goethe-Institut și Culture Moves Europe.
Daria își împărtășește impresiile despre viața în natură, creația colectivă, muzică și lucrul cu lutul, povestește despre întâlnirea cu animalele sălbatice și despre modul în care timpul petrecut în pădure a ajutat-o să se asculte mai bine pe sine și să găsească o nouă inspirație pentru creație.
Mă numesc Daria Gherașcenko. Am venit din Ucraina, din Odesa. Mă ocup de creație muzicală împreună cu familia mea, precum și de diferite activități de lucru manual.
Când am pornit la drum spre aici, știam deja că voi ajunge într-un loc minunat — Codrii Moldovei. Știam că va fi o pădure magică, o moșie minunată la prietenii mei și posibilitatea de a crea: să cânt, să modelez lutul, să pictez. Desigur, mă așteptam ca această experiență să fie foarte interesantă și plină de activități.
Ajungând aici, am simțit o asemenea bucurie și fericire! Să respir aerul plin de mirosul ierburilor, să admir copacii, să ating izvoarele cu apă limpede și să mă scald în lac — toate acestea sunt o adevărată fericire.
Mi-am dorit foarte mult să cânt împreună cu fiul meu și cu prietenul lui. Și, bineînțeles, să încerc să creez diferite obiecte cu propriile mâini, să pun în ele toată dragostea mea și să compun un cântec.
Pentru mine, Vocea pădurii este armonia pe care pădurea, cu toți locuitorii ei, o dăruiește omului. Este o forță a naturii care îl cuprinde și îi absoarbe întreaga lume interioară. În același timp, Vocea pădurii este o parte necunoscută, nedescoperită a mea, care a trăit mereu în mine, crește în mine și vrea să fie auzită. O parte care vrea să ofere lumii tot ce este mai bun: toată frumusețea, tandrețea, dragostea și toată lumina sa.
Pe parcursul șederii aici, în timpul rezidenței, această legătură s-a consolidat și mai mult. Am reușit să culegem ierburi, să împletim buchete din ele, să modelăm lutul și să învățăm să lucrăm la roata olarului.
Principala mea sarcină a fost însă realizarea unei instalații pe pământ. Am pavat zona cu pietre pe care le-am găsit chiar aici. Erau niște pietricele locale, albe și foarte frumoase. Din ele am creat un cerc și o cărare pe care te poți plimba.
Deasupra acestui cerc am amplasat o bancă din lut, nisip și paie. Am folosit, de asemenea, aceleași pietricele și crengi de copac. Mi-am dorit foarte mult ca totul să arate natural — ca un mic colțișor confortabil în mijlocul naturii. Chiar dacă este creat de mâna omului, mi-am dorit să se integreze armonios în spațiul înconjurător.
Cercul simbolizează soarele și luna. Ne-a plăcut foarte mult forma cercului: este spațiul tău personal, care te protejează și în care te poți încrede pe deplin.
Așa cum un artist vine în fiecare zi și își vede pânza, și prietenii noștri vor putea veni în acest cerc și se vor putea simți într-un „cerc protector”. Ziua, aici se pot dansa dansuri în cerc, se pot întâlni prietenii și se pot organiza diverse ateliere — atmosfera este foarte potrivită pentru toate acestea.
Când am venit pentru prima dată la acest copac, aflat în centrul viitorului nostru cerc, de el era legat un câine, iar lanțul lui trasase literalmente un cerc. Am observat acest lucru și ne-am spus: „Uau, ce cerc minunat!” — și ne-am dorit să-l punem în valoare.
Cel mai dificil a fost să-mi distribui corect energia și să reușesc să fac tot ceea ce îmi propusesem. Iar cel mai neașteptat moment a fost atunci când au venit prietenii noștri. A fost momentul în care a trebuit să renunț la control și să am încredere deplină în acest spațiu și în munca pe care o făcuserăm deja.
Și când am reușit să fac asta — mmm… M-am încrezut, am acceptat totul așa cum era, iar totul s-a întâmplat în cel mai bun mod pentru toți. Împreună cu ceilalți am cântat mult și am susținut spectacole lângă foc.
A fost foarte interesant, atât de multe emoții! În fiecare seară repetam, iar această amintire m-a emoționat profund. Au fost momente foarte intime, când, obosiți după o zi întreagă, tot ne doream să repetăm împreună compoziția noastră. Ne adunam și repetam până târziu în noapte.
Împreună am făcut chirpici, am frământat cu picioarele lutul și paiele, am pregătit amestecul pentru bancă, am așezat pietrele… Desigur, a fost un efort fizic considerabil! Dar, în același timp, pregăteam expoziția, discutam ce și cum vom face și modelam din lut.
Îmi voi aminti cu multă căldură de aceste plimbări prin pădure, de discuțiile noastre cu Nina și de lucrările pe care le-am realizat împreună — a fost cu adevărat magic! Viața în natură trezește o inspirație aparte și, desigur, ne venea să cântăm, să dansăm și să ne mișcăm. Am purtat multe discuții, iar aceste conversații au trezit în noi sentimente profunde. Ne plimbam prin pădure și ne umpleam de impresii, din care se nășteau poezii, muzică și cântece.
M-am îndrăgostit de roata olarului și îi sunt foarte recunoscătoare Ninei pentru răbdarea și măiestria ei, pe care a reușit să ni le transmită — acest lucru m-a inspirat foarte mult! Iar lui Vlad și Svetei le sunt foarte recunoscătoare pentru sprijinul acordat în inițiativele mele muzicale. Datorită acestui sprijin, am simțit că am mai multă încredere în mine și îmi doresc și mai mult să mă ocup de cântece solo și să cânt la chitară.
Mi-a plăcut foarte mult tot ce am trăit aici. Un spectacol este întotdeauna un sentiment aparte: atunci când ne simțim unii pe alții, putem împărtăși ideile, gândurile și viziunea noastră, putem asculta feedbackul…
Îmi doresc foarte mult să mă deschid și să-mi împărtășesc lumina!
O poveste pe care o voi ține minte mult timp s-a întâmplat atunci când modelam lutul în pădure.
Dintre copaci a apărut o căprioară. Apoi a apărut și a doua — le-am privit mult timp. Iar când ne-au observat, au rămas nemișcate și ne-au privit atent timp de câteva minute, în timp ce și noi le priveam.
Acea privire a naturii sălbatice m-a impresionat profund și a lăsat în sufletul meu o urmă caldă și puternică. În urma acestei întâlniri s-a născut un cântec, în care am pus toată căldura pe care am simțit-o în acel moment.
Mi-am observat sentimentele și am urmărit în ce stare îmi este cel mai ușor să creez — să compun muzică și să scriu texte. Acest lucru se întâmpla anume în momentele în care rămâneam singură cu mine și cu natura. Totul se năștea ușor, într-o relaxare absolută, atunci când mă desprindeam de agitație și pur și simplu mă ascultam pe mine și lumea din jur. Nu-mi rămânea decât să notez melodiile care veneau de la sine.
Am luat hotărârea fermă de a evada mai des din agitația cotidiană și de a petrece mai mult timp în mijlocul naturii. Simt dorința de a-i inspira și pe alți oameni să ni se alăture, de a crea proiecte similare, în care să putem crea împreună, în mijlocul naturii.
Și, desigur, vreau să continui să lucrez la roata olarului. În locurile în care voi locui, mi-aș dori să organizez ateliere de modelare a lutului și de olărit. Îmi doresc foarte mult să continui să creez cântece și muzică și să înregistrez repertoriul pe care îl am deja.
Pentru rezidența artistică aș alege cuvântul „Drumul către sine” sau „Vindecare”.
În cadrul rezidenței artistice, Daria Gerașcenko a scris o poezie despre Pădure, un cântec și, de asemenea, a fost lider în crearea unei instalații artistice.
