Nina Zaieț — participantă la rezidența artistică a proiectului „Vocea Pădurii”, organizată de AO Pădurea Noastră cu sprijinul Goethe-Institut, povestește despre modul în care natura, creativitatea și viața departe de oraș au ajutat-o să se simtă mai bine pe sine, despre căutarea sensului prin artă și co-creație, interacțiunea cu ceilalți participanți, lucrul cu lutul, pictura, muzica și ceramica, precum și despre descoperirile și provocările neașteptate din timpul rezidenței.
Nina vorbește despre principalul rezultat al acestei experiențe — dorința de a se îndoi mai puțin, de a acționa mai mult și de a aduce în viața de zi cu zi mai multă vitalitate, creativitate și un contact autentic cu natura.
„Când locuiesc în oraș — sunt multe emoții și haos. Aici am avut contact cu realitatea materială, adevărată. Pentru mine a fost extrem de valoros, pentru că m-a ajutat să mă reconectez cu pământul și să mă simt ancorată.”
Mă numesc Nina Zaieț.
Sunt din Ucraina.
Sunt o persoană creativă și mă interesează tot ceea ce este legat de Creativitate, Natură, de tot ceea ce este Viu și Autentic.
Practic art-terapia, constelații, psihoterapie și îmi place foarte mult să cânt, să fotografiez, ceramica, dansul și pictura.
Când am aflat despre acest Eveniment, m-a emoționat foarte mult, am simțit un răspuns interior și am auzit această frază: „Veți avea un AUGUST SPECIAL”.
Am avut literalmente fiori pe tot corpul când am auzit aceste cuvinte. Și confirm: AUGUSTUL a fost într-adevăr SPECIAL!
Vreau să povestesc despre Sensul pe care l-am găsit pentru mine în această A.R., despre așteptările mele și despre motivul pentru care am venit la această A.R.
Pentru mine este important să găsesc Sensuri peste tot, să mă regăsesc în toate procesele prin care trec, să mă studiez pe mine însămi.
Și în această A.R. am înțeles că am venit aici și pentru a mă descoperi mai mult pe mine însămi și pentru a vedea CE se naște din mine — sub forma Creației, a co-creației, a colaborării cu ceilalți participanți la A.R., cu organizatorii și, în general, pentru a observa cum mă manifest eu.
De asemenea, mi-am dorit foarte mult să fiu în natură, în pădure, departe de oraș, în liniște. Și acest lucru este foarte valoros pentru sănătatea mea fizică și mintală.
Pentru că Natura, munca fizică și creația mi-au oferit foarte mult. Când trăiesc în oraș, îmi este destul de greu: sunt multe emoții și mult haos, petrec mult timp în telefon, în „realitatea virtuală”.
Aici am avut contact cu REALITATEA MATERIALĂ, REALĂ, iar pentru mine acest lucru a fost extrem de valoros, pentru că m-a AJUTAT FOARTE MULT SĂ MĂ ANCORĂEZ.
Mi-a fost interesant să observ CE se desenează aici din mine, ce se „produce” din mine, CE se întâmplă în desenele create în acest Spațiu.
La începutul A.R. mi-a fost puțin dificil. Toți ne adaptam și era greu să ne deschidem. Am observat că mă refugiam mai mult în desen și interacționam mai puțin cu ceilalți.
Iar desenele ieșeau ca și cum m-aș fi ascuns puțin — după „frunzulițe”, „pene”. Dar mi-a fost incredibil de interesant să desenez aceste „detalii” și să mă aprofundez în ele.
Cu cât timpul trecea, cu atât simțeam mai mult că îmi place să interacționez cu ceilalți oameni.
Mi-a fost interesant să realizăm această Instalație. Am avut parte de multe experiențe diferite și interesante legate de ea.
Și, de fapt, Sensul acestei Instalații a venit la mine chiar la sfârșit, când deja simțeam că Procesul se încheie, că A.R. se apropie de final. Au fost multe indicii, multe semne din toate părțile că Procesul nostru ajunge la final.
Și am vrut să stau puțin lângă foc, lângă Instalația noastră. M-am așezat pe banca din chirpici pe care am făcut-o împreună cu Dașa și cu ceilalți.
Și am simțit că ea a făcut-o foarte bine, că are forma potrivită și că este în locul potrivit.
Iar când m-am așezat acolo, am simțit despre ce este, de fapt, această Instalație. Un sens mai profund pentru mine parcă s-a „încărcat”, a ajuns la mine chiar în acel moment.
Poate că este doar Sensul meu, dar am avut un răspuns interior foarte puternic la acest Sens.
Am simțit că această bancă este făcută din chirpici și că este o continuare a Naturii — și tocmai asta ne-am dorit în proiectul VOCEA PĂDURII: ca totul să nu fie artificial.
Am simțit că această bancă s-a „integrat” atât de bine acolo. Era atât de CONFORTABILĂ, iar liniile formelor ei erau foarte fluide și moi.
Era foarte feminină, grijulie.
Când m-am așezat pe ea, am simțit ca și cum cineva mă îmbrățișa. Pe laterale erau niște margini line, care parcă mă protejau.
Aveam pe cap o lanternă frontală. Priveam înainte, iar lumina lanternei cădea chiar pe acel Copac care se afla în centrul Instalației.
Și în acel moment am avut un insight foarte puternic:
Acest Centru, acest Copac din Centrul Cercului, iar eu, așezată pe această bancă — parcă EU sunt Observatorul, iar acest Copac este ESENȚA MEA,
viața mea, „EU SUNT”, nucleul meu, centrul meu, mijlocul meu — atunci când sunt în momentul prezent, când SUNT PREZENTĂ.
Și pentru mine a fost ATÂT de simbolic — acest Copac. Am simțit ceva foarte bun și foarte profund.
Iar acest Sens este foarte valoros pentru mine.
Și toată această atmosferă — cerul înstelat, pădurea — toate acestea au creat condițiile pentru ca eu să pot simți acest Sens!
Pentru mine, ceva neobișnuit și foarte valoros a fost interacțiunea noastră în această echipă nou-formată, alcătuită din participanții la A.R., oameni pe care nu îi cunoșteam înainte,
dar cu care s-a creat un Contact foarte plăcut, frumos și sigur.
Și, din nou, pentru mine acest lucru este foarte valoros — pentru că prin acești oameni și prin interacțiunea cu ei, eu continui să mă studiez pe mine însămi. În interior, parcă mă „calibrez” — mă uit cum se desfășoară acest proces la omul respectiv și cum se desfășoară la mine.
Și pentru mine a fost incredibil de valoros să comunic cu acești oameni.
De exemplu, Dașa a fost pentru mine un adevărat MOTOR, un Energizer,
un Om foarte plin de viață, expansiv, care iubește totul, interacționează cu totul, cu întreaga natură vie. Totul o interesează,
simte că poate face orice, nu are nicio rezistență sau îndoială că ceva nu va reuși — iar acest lucru m-a INSPIRAT FOARTE MULT.
Și am învățat de la ea acest lucru și cu siguranță am luat ceva de la ea.
M-a IMPRESIONAT FOARTE MULT și m-a emoționat faptul că pentru ea nimic nu este „străin”, că pentru ea totul este apropiat, drag și iubit. Parcă, în ansamblu, ea PUR ȘI SIMPLU RADIAZĂ și DĂRUIEȘTE IUBIRE.
Am simțit și Generozitatea Dașei.
La început eram închisă, parcă îmi era greu să mă integrez în „colectiv”, iar apoi, dimpotrivă, a devenit foarte plăcut și am simțit dorința de a împărți, de a dărui, de a-i servi și pe ceilalți cu ceva bun, iar din acest lucru se producea în interior o senzație plăcută de EXPANSIUNE.
Mai vreau neapărat să vorbesc despre interacțiunea cu Vladimir — fiul cel mic al Dașei.
A fost superinteresant să observ că, de îndată ce eu mă deschid față de el și merg spre contact,
și el începe să se deschidă.
Pentru mine a fost o experiență extrem de valoroasă de ACCEPTARE a unui om cu toate particularitățile lui, care chiar a trecut în ceva mai mult,
în niște sentimente calde față de el, ca față de un copil.
Dar, probabil, cele mai puternice impresii le-am avut de la participantul pe nume Svetoiar.
Pentru că acest om este, practic, opusul meu.
M-a impresionat ușurința lui și felul în care abordează viața,
creația și interacțiunea cu oamenii — este radical diferit de felul meu.
Și mi-am dorit să iau și eu ceva din asta și să adaug în propriul meu „arsenal” de lucruri utile:
capacitatea de a nu mă plia, de a nu ceda presiunilor,
de a nu permite să fiu „îndoită” sau forțată să fac ceva ce nu îmi place,
de a simți ce mă interesează și, dimpotrivă, ce îmi aduce UȘURINȚĂ,
de a-mi prinde PROPRIUL VAL și de a nu mă lăsa atrasă în „poveștile altora” care nu mă interesează și care îmi creează o senzație de greutate.
Pentru că atunci când mergi pe „DRUMUL TĂU”, apare satisfacția și un val de energie,
iar atunci când mergi „în direcția greșită” — apare greutatea și pierderea energiei.
Și încă ceva!
Svetoiar mi-a permis să cânt la instrumentul său muzical — flautul — și este ATÂT de plăcut atunci când îți reușește ceva, chiar și puțin, dar chiar de la prima încercare!
Acest lucru te inspiră foarte mult și îți dă încredere în tine.
Am înțeles că cea mai tare experiență de aici a fost atunci când am repetat cântecul împreună cu Dima, Svetoiar și Dașa, în care eu cânt.
Și mi-a plăcut FOARTE MULT acest spațiu sigur creat împreună cu oamenii care nu critică, ci susțin.
În special Svetoiar, care oferă cu calm o critică constructivă foarte bună, conduce foarte bine și cu talent întregul proces muzical, aude toate greșelile și știe să le corecteze într-un mod foarte potrivit.
Pentru mine este o experiență neprețuită — atunci când oamenii observă ceea ce îmi reușește bine și îmi corectează cu blândețe greșelile.
În astfel de condiții, totul devine mult mai ușor.
Mi-a plăcut foarte mult interacțiunea noastră și am văzut rezultatul.
Am dobândit o experiență care mi-a arătat că, dacă repeți, totul reușește — iar de fiecare dată iese din ce în ce mai bine.
Vreau să spun ceva și despre participantul Dmitri.
Când a plecat, am simțit diferența.
Dmitri este un băiat grozav, muncitor, foarte talentat și corect. El își aducea valoarea în toate procesele, susținându-le atât prin ajutorul său direct, cât și prin munca sa.
Chiar dacă Dmitri este muzician, aici ne-a ajutat și să tăiem crengi, și să frământăm lutul, și să cărăm pietre.
Cu el era bine și confortabil.
Și Dmitri m-a impresionat foarte mult prin talentul său de a compune muzică și prin creația sa despre Ștefan cel Mare.
Am desenat aici direct în natură,
în pădure sau pe deal, cu vedere spre pădure — și aceasta a fost o plăcere aparte.
Mi-a fost foarte interesant să-i desenez pe participanți și să-i desenez intuitiv: să văd și să simt imaginea lor și apoi să o redau aproximativ, astfel încât desenul să nu semene neapărat cu persoana, ci mai degrabă să transmită o stare, un caracter, o sugestie.
A fost interesant să observ — cum se va desena fiecare participant.
Un alt lucru foarte valoros și tare pentru mine aici a fost experiența de a lucra cu mâinile, de a face lucruri manual.
Și îi sunt recunoscătoare Dașei pentru ideile și susținerea ei.
Dașa m-a ajutat să găsim ideea și să facem rame pentru desene din crengi și sfoară.
Am tăiat crengi pentru rame
și mi-a PLĂCUT FOARTE MULT să tai!
Nu mai tăiasem niciodată!
Și nu știam că poate fi un proces atât de plăcut și de captivant!
Mi-a plăcut să împletesc ramele din sfoară și crengi.
La început nu prea îmi ieșea bine.
Dar Dașa, care este o adevărată meșteriță, mi-a arătat și m-a învățat,
iar apoi a început să iasă o ADEVĂRATĂ FRUMUSEȚE!
Mi-a plăcut foarte mult să aleg locul pentru Expoziția mea și să o agăț în copaci.
Când am ales locul împreună cu Dașa, am văzut o poiană care era năpădită de vegetație.
Și am simțit ceva! Era ceva acolo!
Era o poiană specială, în care fuseseră plantați copaci în cinstea unor oameni speciali pentru proprietarul acestei moșii.
Imediat au apărut inspirația, energia și puterea —
și am curățat rapid poiana de arbuștii și mărăcinii care erau în plus.
Vreau să adaug că, pentru a cunoaște cu adevărat oamenii și pentru a interacționa frumos cu ei,
trebuie să locuiești împreună cu ei, pe același teritoriu, o perioadă mai îndelungată și, cel mai important,
să faceți un lucru împreună. Probabil că acesta este cel mai interesant și, în același timp, cel mai dificil lucru.
A fost minunat atunci când între noi se crea această „REZONANȚĂ”, acest „UNISON” — și acestea sunt momente foarte plăcute și CELE MAI PUTERNICE.
Acum chiar îmi vine să plâng — este ceva foarte puternic atunci când apare acest „unison”,
o anumită acordare reciprocă, o undă comună.
Și cu Dașa îmi amintesc foarte bine această stare, când mergeam în pădure, modelam împreună din lut lângă izvor, vorbeam din suflet,
împărtășeam amintiri, ne scăldam în lacul din pădure.
Și este o stare cu totul diferită atunci când suntem pe teritoriul moșiei și atunci când plecam în pădurea sălbatică.
În pădure te auzi mai bine pe tine însuți.
Am simțit cum pădurea interacționează cu mine.
Iar într-o zi, eu și Dașa stăteam lângă un izvor în pădure, vorbeam încet, modelam din lut,
și au venit la adăpat două căprioare — una adultă și una mai mică.
A fost ATÂT DE FRUMOS acel moment…
Am simțit că ne-am contopit cu natura, cu pădurea, ne-am contopit cu liniștea ei și ne-am regăsit propria liniște interioară,
iar căprioarele nu au simțit în noi niciun pericol.
Și, după cum mi se pare mie, atunci când modelam în pădure, lucrările ieșeau mai interesante.
Mi-a plăcut foarte mult și să susțin atelierul de lucru la roata olarului. Îmi era foarte dor de ea.
A fost o întâlnire mult așteptată! A fost pur și simplu FERICIRE!
Străluceam de bucurie!
Lucrul la roata olarului te centrează, te readuce la tine însuți.
La atelier mi-am dorit ca oamenii să simtă acest lucru.
Atunci când simți centrul în interiorul tău, îți este mai ușor să centrezi și lutul pe roată, iar obiectul îți iese bine.
Și atunci când am ajutat-o pe Dașa să facă obiecte la roată — și asta a fost o formă de co-creație.
Mi-a plăcut foarte mult felul în care îi reușea Dașei. Ea făcea totul lent și calm.
Ne-am îmbogățit foarte mult una de la cealaltă, ne-am „polenizat” reciproc,
am învățat câte ceva una de la cealaltă și
am observat una de la cealaltă câteva mici „life hack-uri”.
Și asta a fost pur și simplu FOARTE FAIN!
Vreau să mai adaug câteva lucruri despre „aventurile” și experiențele intense pe care le-am trăit aici.
În primul rând — așa cum am mai spus — aici am tăiat pentru prima dată lemne cu fierăstrăul!
Tot aici am încălzit pentru prima dată singură sauna cu lemne!
A fost o experiență foarte faină atunci când organizatorii, Vlad și Sveta, au plecat pentru puțin timp — și am simțit imediat că în curând vor începe „dificultățile și aventurile interesante” :))
Am avut întreruperi de apă și am reușit să ne descurcăm.
Apoi a fost un vânt foarte puternic și o ploaie torențială, cu vânt din lateral. Eu și Dașa am încercat să salvăm cortul. A trebuit să-l demontăm în timpul vântului foarte puternic, iar cortul nu voia deloc să se lase.
La un moment dat aproape că am renunțat, dar până la urmă am reușit.
Ploaia torențială a inundat și etajul doi prin fereastra deschisă.
Toate aceste evenimente m-au „activat” foarte tare.
Pentru că trebuia să rezolvăm problema chiar atunci, pe loc, am simțit-o pe Nina mea Adultă, care — dacă este nevoie — pur și simplu ia și face, fără emoții inutile și fără să stea să se gândească sau să se îndoiască.
A fost plăcut și mi-a dat mai multă încredere în mine.
Mai vreau să spun ceva despre ceramică!
Procesul acesta mă fascinează!
CUM este posibil ca, cu doar puțin timp înainte, să fie aproape doar pământ,
pur și simplu lut scos din pământ,
iar apoi, printr-un fel de magie,
cu ajutorul mâinilor noastre și a ceea ce se manifestă prin noi,
să se transforme în FRUMUSEȚE!????😍
La mine ieșea un anumit stil de lucrări, iar la Dașa — unul cu totul diferit!
Din exact același lut!
Și este atât de tare că Vlad și Sveta au un cuptor pentru ardere și că am putut să ne ardem lucrările și să VEDEM
cum din această masă moale, gri-închis,
după ardere apar niște obiecte atât de tari, cu o culoare teracotă atât de frumoasă, atât de sonore —
NIȘTE ADEVĂRATE OPERE!
Este pur și simplu ULUITOR!!!
Vreau să mai spun și că toți acești oameni care au fost aici — participanții la A.R. și organizatorii — m-au inspirat prin faptul că am înțeles că trebuie SĂ IEI ȘI SĂ FACI, indiferent de orice, să mergi mai departe prin frică, îndoieli, nesiguranță — pur și simplu SĂ MERGI,
pur și simplu SĂ IEI ȘI SĂ FACI.
Interacțiunea mea cu participanții la A.R. m-a inspirat să mă ocup de muzică, de canto, de lut, să desenez, să dansez — și îmi doresc să acord acestor procese mai multă atenție în viața mea,
pentru că ele îmi dau multă Energie, Inspirație,
îmi dau acel ceva care mă face să mă simt vie.
Poți să trăiești ca un „robot”, dar poți și să trăiești și să fii VIE.
Iar intenția mea acum este să aduc în viața mea toată această Vitalitate, această Viață care s-a activat aici.
Îmi doresc foarte mult să trăiesc la țară. Am simțit asta de mult timp — vreau să locuiesc într-o Casă, vreau să plantez, să cresc lucruri,
să modelez din lut, să IUBESC tot ceea ce fac și să fac tot ceea ce iubesc.
Acest lucru mă face să mă simt foarte vie și atunci în mine se trezește adevărata Nina — Nina Vie, care se manifestă, mai interesantă decât Nina „robot” :)))
Cea care face aceleași lucruri, gândește aceleași gânduri, crede în aceleași concepții înguste și merge în cerc.
Și cel mai important lucru pe care mi-l doresc este SĂ ACȚIONEZ.
Dacă faci, atunci SE FACE! Și există un rezultat!
