În acest interviu, Svetoiar Gherașcenko, un muzician de 20 de ani din Ucraina, povestește despre participarea sa la rezidența artistică „Vocea Pădurii”, organizată de AO Pădurea Noastră împreună cu Goethe-Institut.
Svetoiar vorbește despre modul în care pădurea l-a ajutat să se detașeze de agitația orașului, să se asculte pe sine și să privească într-un mod nou creația artistică. Împreună cu ceilalți participanți, a creat o instalație peisagistică și muzică, iar experiența rezidenței l-a inspirat pentru noi compoziții și pentru planurile de a-și continua parcursul profesional ca muzician.
Mă numesc Svetoiar Gherașcenko, am 20 de ani, sunt din Ucraina, iar în prezent sunt student la un colegiu de muzică.
Am venit aici cu speranța de a mă detașa de agitația orașului și de război, dar și de a mă realiza pe deplin ca muzician și compozitor. Mi-am dorit să creez aici muzică nouă și să explorez limitele posibilităților mele creative.
Pădurea mi-a permis să mă relaxez și, în sfârșit, să-mi dau jos „masca” pe care oamenii sunt obișnuiți să o poarte în orașe. Am simțit o liniște și o pace profundă și, pentru prima dată după mult timp, m-am auzit pe mine însumi.
Încă din copilărie, am călătorit prin toată Ucraina, am susținut spectacole și am locuit în păduri, la festivaluri, împreună cu părinții mei. Atunci, „vocea pădurii” însemna pentru mine oamenii din jur: cei care vorbeau, făceau zgomot și cântau muzică. Toate acestea îmi trezeau mereu amintiri calde. Dar, pe parcursul rezidenței, înțelegerea mea s-a schimbat.
Orașul ne atrage într-o agitație fără sfârșit și ne asurzește cu zgomotul său. Ne pune măști și ne impune roluri. Dar este suficient să ieși în natură și să asculți vocea pădurii, să renunți la alergarea în cerc, pentru ca timpul să încetinească — și, în sfârșit, nu mai auzi ecoul grijilor altora, ci propriul tău puls, în unison cu natura. Pentru mine, „vocea pădurii” este propria ta voce interioară, pe care o regăsești în liniște.
Am creat instalația peisagistică „Vocea Pădurii” în întregime din materiale ecologice. Ideea este că, așezându-te pe bancă, te poți imagina în locul acestui copac, înconjurat de pădure. Aflându-te acolo, parcă te auzi pe tine însuți din exterior și înțelegi că nu ești singur, iar lumea din jur te ajută. Prin muzică am încercat să transmitem emoțiile și sentimentele pe care le-am trăit aici.
Punctul de pornire a fost însăși atmosfera acestui loc și dorința de a regândi trecerea omului din orașul agitat într-un spațiu viu, care respiră, al naturii.
Cel mai neașteptat lucru a fost cât de profundă și vindecătoare este liniștea de aici. Iar cel mai dificil a fost să mă descurc cu lucruri noi pentru mine, deși chiar și acest lucru a fost interesant.
Experiența a fost cu adevărat extraordinară! Toți participanții sunt persoane incredibil de interesante și unice. Am construit instalația împreună, interacționând unii cu alții la fiecare etapă. Iar muzica am creat-o împreună cu Dima: a fost simplu și confortabil să lucrez cu el, înțelegea foarte bine totul, susținea ideile și primea critica în mod constructiv.
Am creat împreună: fiecare a făcut ceea ce știe cel mai bine, iar cu toții ne-am ajutat reciproc în toate. În cele din urmă, muzica, creația vizuală și munca comună la proiect s-au contopit, completându-se reciproc în același spațiu.
Am învățat să fiu perseverent, să-mi susțin punctul de vedere și să-i ajut pe ceilalți. Comunicarea cu participanții mi-a oferit o motivație puternică să lucrez, pentru că vedeam cum le strălucesc ochii atunci când fac ceea ce iubesc. Această experiență mi-a arătat că este mai ușor să creezi atunci când ești înconjurat de oameni atât de creativi — există întotdeauna oameni care te vor susține și te vor ajuta să depășești orice dificultate.
Pentru mine, aceasta este o mare onoare și o manifestare de respect față de cei care au venit să ne asculte. Sunt foarte mândru că, împreună cu Dima, am deschis această expoziție și că munca noastră comună a reușit cu adevărat să ajungă la sufletele spectatorilor.
În acest loc am descoperit un cer înstelat incredibil, pădurea, lacurile și am realizat din nou cât de frumoasă este natura virgină și nealterată.
Plec cu mine cu o energie creativă extraordinară, cu muzica neterminată pe care vreau să o finalizez și să o interpretez acasă și, mai ales, cu scânteia pe care am văzut-o în ochii celorlalți participanți. În mine s-au schimbat multe: a apărut un respect profund pentru limitele celorlalți, o înțelegere a valorii sprijinului reciproc și o convingere fermă că creația mea își va găsi ascultătorii, oricât de dificil ar fi drumul.
Planific să continui să mă dezvolt ca artist și muzician, să termin anul IV la colegiul de muzică și să mă înscriu la conservator, pentru că aici m-am convins că sunt capabil de multe. Eu și Dima am avut ideea de a scrie o suită amplă, pe care vrem să o prezentăm nu doar aici, ci și în țara noastră.
Dacă ar fi să descriu rezidența într-un singur cuvânt, pentru mine acest cuvânt ar fi „provocare”. M-am pus la încercare și mi-am testat limitele pentru a înțelege de ce sunt cu adevărat capabil.
Lucrările lui Svetoyar Gerashchenko create în timpul rezidenței artistice:
