Pădurea chiar vorbește cu omul, doar că nu prin cuvinte – Nina Stasiukova

Tag: flautist

Artista și ceramista Nina Stasiukova povestește despre impresiile sale de la rezidența artistică „Vocea pădurii”, organizată de AO Pădurea Noastră în colaborare cu Institutul Goethe.

1. Arta ca mod de viață

Toată viața mea este, într-un fel sau altul, legată de artă. Sunt artistă, pictoriță și ceramistă. Am în spate mulți ani de lucru cu pictura, ceramica, culoarea, forma și materialul. Nu am perceput niciodată arta doar ca pe o profesie. Pentru mine, este un mod firesc de a trăi, de a gândi și de a comunica cu lumea din jur.

2. Prima senzație în pădure

Când am ajuns pentru prima dată aici, în pădure, am simțit înainte de toate liniște. Aici nimic nu te face să te grăbești. Treptat, începi să te gândești mai puțin la lucrurile de zi cu zi și să te concentrezi mai mult asupra a ceea ce vrei cu adevărat să creezi. Pentru un artist, aceasta este o stare foarte valoroasă.

3. Pădurea vorbește fără cuvinte

Tema proiectului îmi este foarte apropiată. Cred că pădurea chiar vorbește cu omul, doar că nu prin cuvinte. Ea vorbește prin textura scoarței, forma ramurilor, pământ, apă, lumină, urmele timpului. Trebuie doar să te oprești și să înveți să observi aceste lucruri.

4. Laboratorul memoriei pădurii

În timpul rezidenței am lucrat la ceramică și grafică în cadrul proiectului „Laboratorul memoriei pădurii”. Mi-am dorit să mă întorc la imagini și simboluri foarte vechi, care există în cultura noastră de mii de ani. De aceea, în lucrările mele au apărut motive legate de cultura Cucuteni-Trypillia.

5. Memoria în ceramică

Am realizat vase, boluri și alte forme ceramice. Îmi place acest contrast — pământul cald și linia fină, deschisă la culoare. Pentru mine, aceste linii nu sunt doar un element decorativ. Ele păstrează memoria apei, a pământului, a plantelor, a arborelui vieții, a omului și a legăturii sale cu natura.

6. Pictură și grafică

Pe lângă ceramică, am continuat să lucrez cu pictura — am creat tablouri în ulei pe pânză și am realizat schițe grafice.

7. Schimbul dintre generații

Mi se pare foarte important atunci când generații diferite nu încearcă să se învețe una pe alta, ci pur și simplu fac schimb de experiență. Tinerii îți oferă energie nouă, iar tu poți împărtăși ceea ce ai acumulat de-a lungul vieții.

8. Arta în mijlocul naturii

A fost deosebit de interesant să observ cum aici s-au îmbinat treptat diferite forme de artă. Muzica răsuna printre copaci. Acuarelele se integrau în spațiul natural. Ceramica și picturile mele și-au găsit locul în casa cu cupolă și lumină zenitală, pentru a forma o expoziție.

9. Credința în viitor

Am văzut alături de mine oameni tineri talentați, profunzi și foarte diferiți. Iar acest lucru îmi dă multă încredere în viitor.

Работы Нины Стасюковой созданные во время Арт-резиденции

Vocea pădurii este vocea mea interioară: Svetoiar Gherașcenko despre experiența unei rezidențe artistice

Tag: flautist

În acest interviu, Svetoiar Gherașcenko, un muzician de 20 de ani din Ucraina, povestește despre participarea sa la rezidența artistică „Vocea Pădurii”, organizată de AO Pădurea Noastră împreună cu Goethe-Institut.

Svetoiar vorbește despre modul în care pădurea l-a ajutat să se detașeze de agitația orașului, să se asculte pe sine și să privească într-un mod nou creația artistică. Împreună cu ceilalți participanți, a creat o instalație peisagistică și muzică, iar experiența rezidenței l-a inspirat pentru noi compoziții și pentru planurile de a-și continua parcursul profesional ca muzician.

Mă numesc Svetoiar Gherașcenko, am 20 de ani, sunt din Ucraina, iar în prezent sunt student la un colegiu de muzică.

Am venit aici cu speranța de a mă detașa de agitația orașului și de război, dar și de a mă realiza pe deplin ca muzician și compozitor. Mi-am dorit să creez aici muzică nouă și să explorez limitele posibilităților mele creative.

Pădurea mi-a permis să mă relaxez și, în sfârșit, să-mi dau jos „masca” pe care oamenii sunt obișnuiți să o poarte în orașe. Am simțit o liniște și o pace profundă și, pentru prima dată după mult timp, m-am auzit pe mine însumi.

Încă din copilărie, am călătorit prin toată Ucraina, am susținut spectacole și am locuit în păduri, la festivaluri, împreună cu părinții mei. Atunci, „vocea pădurii” însemna pentru mine oamenii din jur: cei care vorbeau, făceau zgomot și cântau muzică. Toate acestea îmi trezeau mereu amintiri calde. Dar, pe parcursul rezidenței, înțelegerea mea s-a schimbat.

Orașul ne atrage într-o agitație fără sfârșit și ne asurzește cu zgomotul său. Ne pune măști și ne impune roluri. Dar este suficient să ieși în natură și să asculți vocea pădurii, să renunți la alergarea în cerc, pentru ca timpul să încetinească — și, în sfârșit, nu mai auzi ecoul grijilor altora, ci propriul tău puls, în unison cu natura. Pentru mine, „vocea pădurii” este propria ta voce interioară, pe care o regăsești în liniște.

Am creat instalația peisagistică „Vocea Pădurii” în întregime din materiale ecologice. Ideea este că, așezându-te pe bancă, te poți imagina în locul acestui copac, înconjurat de pădure. Aflându-te acolo, parcă te auzi pe tine însuți din exterior și înțelegi că nu ești singur, iar lumea din jur te ajută. Prin muzică am încercat să transmitem emoțiile și sentimentele pe care le-am trăit aici.

Punctul de pornire a fost însăși atmosfera acestui loc și dorința de a regândi trecerea omului din orașul agitat într-un spațiu viu, care respiră, al naturii.

Cel mai neașteptat lucru a fost cât de profundă și vindecătoare este liniștea de aici. Iar cel mai dificil a fost să mă descurc cu lucruri noi pentru mine, deși chiar și acest lucru a fost interesant.

Experiența a fost cu adevărat extraordinară! Toți participanții sunt persoane incredibil de interesante și unice. Am construit instalația împreună, interacționând unii cu alții la fiecare etapă. Iar muzica am creat-o împreună cu Dima: a fost simplu și confortabil să lucrez cu el, înțelegea foarte bine totul, susținea ideile și primea critica în mod constructiv.

Am creat împreună: fiecare a făcut ceea ce știe cel mai bine, iar cu toții ne-am ajutat reciproc în toate. În cele din urmă, muzica, creația vizuală și munca comună la proiect s-au contopit, completându-se reciproc în același spațiu.

Am învățat să fiu perseverent, să-mi susțin punctul de vedere și să-i ajut pe ceilalți. Comunicarea cu participanții mi-a oferit o motivație puternică să lucrez, pentru că vedeam cum le strălucesc ochii atunci când fac ceea ce iubesc. Această experiență mi-a arătat că este mai ușor să creezi atunci când ești înconjurat de oameni atât de creativi — există întotdeauna oameni care te vor susține și te vor ajuta să depășești orice dificultate.

Pentru mine, aceasta este o mare onoare și o manifestare de respect față de cei care au venit să ne asculte. Sunt foarte mândru că, împreună cu Dima, am deschis această expoziție și că munca noastră comună a reușit cu adevărat să ajungă la sufletele spectatorilor.

În acest loc am descoperit un cer înstelat incredibil, pădurea, lacurile și am realizat din nou cât de frumoasă este natura virgină și nealterată.

Plec cu mine cu o energie creativă extraordinară, cu muzica neterminată pe care vreau să o finalizez și să o interpretez acasă și, mai ales, cu scânteia pe care am văzut-o în ochii celorlalți participanți. În mine s-au schimbat multe: a apărut un respect profund pentru limitele celorlalți, o înțelegere a valorii sprijinului reciproc și o convingere fermă că creația mea își va găsi ascultătorii, oricât de dificil ar fi drumul.

Planific să continui să mă dezvolt ca artist și muzician, să termin anul IV la colegiul de muzică și să mă înscriu la conservator, pentru că aici m-am convins că sunt capabil de multe. Eu și Dima am avut ideea de a scrie o suită amplă, pe care vrem să o prezentăm nu doar aici, ci și în țara noastră.

Dacă ar fi să descriu rezidența într-un singur cuvânt, pentru mine acest cuvânt ar fi „provocare”. M-am pus la încercare și mi-am testat limitele pentru a înțelege de ce sunt cu adevărat capabil.

Lucrările lui Svetoyar Gerashchenko create în timpul rezidenței artistice: