Tot ceea ce era ascuns în interior iese la suprafață: Dmitri Rîjak despre Forest Memory Lab

Tag: co-creație

Dmitri Rîjak, muzician și compozitor, povestește despre participarea sa la rezidența artistică forestieră Forest Memory Lab, creată de AO Pădurea Noastră în colaborare cu Goethe-Institut și Culture Moves Europe.

Despre muzică, inspirația oferită de natura și cultura Moldovei, experimente creative și experiența care l-a ajutat să se înțeleagă mai bine pe sine și pe cei din jur.

Mă numesc Dmitri Rîjak, am 19 ani. Fac muzică: cânt la pian și clarinet și compun propriile lucrări. În prezent, studiez la colegiul de muzică, la clasa de clarinet, iar după absolvire intenționez să dau admitere la conservator, la secția de compoziție.

Mi-a plăcut foarte mult acest loc — este situat departe de orașe și de așezările zgomotoase, chiar în mijlocul pădurii, pe o înălțime. În jur este aer curat, o atmosferă plăcută și multă verdeață. Timpul petrecut în această rezidență a fost minunat.

Aici am creat cinci piese. Inițial, era planificat un ciclu intitulat „Anotimpurile”, dar împreună cu partenerul meu am decis să ne îndepărtăm de această idee — ni s-a părut prea uzată și dificil de perceput. În cele din urmă, am reformulat conceptul și am reflectat temele „Nașterii”, „Încercării” și „Păcii”.

În plus, inspirându-mă din eroul național al Moldovei, Ștefan cel Mare, am scris în cinstea lui un poem, precum și o mică piesă în stil spaniol.

A fost o experiență extraordinară! Aproximativ după o săptămână, am reușit să ne apropiem cu toții și să ne împrietenim. Împreună cu Daria am creat acompaniamentul muzical și am amenajat instalația: am făcut o alee și o bancă. Cu Nina, o altă participantă, am modelat din lut, am pictat, am mers în pădure pentru inspirație și am lucrat la proiecte comune.

Acest proiect ne-a unit cu adevărat. Am învățat să lucrez în echipă, să comunic mai bine cu oamenii și să găsesc un limbaj comun cu ei, mai ales că am descoperit că avem atât de multe interese comune. Cel mai important lucru pe care l-am învățat de la ceilalți este să privesc lucrurile mai calm și mai neutru.

A fost un moment deosebit. După ce am pregătit, repetat și interpretat toate lucrările noastre la concertul final, am interpretat poemul meu „Ștefan cel Mare”. Publicul a primit-o cu un entuziasm incredibil! Oamenii veneau la mine, îmi mulțumeau și își împărtășeau emoțiile. A fost foarte plăcut. Îmi voi aminti mult timp, cu căldură, de acea zi.

Din această rezidență artistică plec cu o experiență de neprețuit. Am învățat să comunic mai bine cu oamenii, am devenit mai sociabil și mai deschis către creativitate. Am acum o mulțime de idei noi. Cultura și natura Moldovei m-au inspirat profund și vreau să continui să le descopăr: să învăț limba română, să mă aprofundez în istorie și să compun muzică pe aceste teme (și, poate, chiar să scriu și opere literare). Întorcându-mă acasă, intenționez să creez ceva cu totul nou și unic.

Dacă ar trebui să descriu această experiență într-un singur cuvânt, aș alege „existențialism”. Pentru mine, este vorba despre ceva profund și ascuns, care nu se află la suprafață. Acest cuvânt surprinde perfect esența locului: venind aici, îți descoperi trăsăturile interioare de caracter și temperament. Tot ceea ce era ascuns în interior iese la suprafață și se manifestă cu o nouă forță.

Lucrările lui Dmitri Rîjak, create în timpul rezidenței artistice:

Vocea pădurii este partea necunoscută a mea – Daria Gherașcenko

Tag: co-creație

Cântăreața și interpreta Daria Gherașcenko povestește despre participarea sa la rezidența artistică forestieră „Vocea pădurii”, parte a proiectului Forest Memory Lab, organizată de AO Pădurea Noastră cu sprijinul Goethe-Institut și Culture Moves Europe.

Daria își împărtășește impresiile despre viața în natură, creația colectivă, muzică și lucrul cu lutul, povestește despre întâlnirea cu animalele sălbatice și despre modul în care timpul petrecut în pădure a ajutat-o să se asculte mai bine pe sine și să găsească o nouă inspirație pentru creație.

Mă numesc Daria Gherașcenko. Am venit din Ucraina, din Odesa. Mă ocup de creație muzicală împreună cu familia mea, precum și de diferite activități de lucru manual.

Când am pornit la drum spre aici, știam deja că voi ajunge într-un loc minunat — Codrii Moldovei. Știam că va fi o pădure magică, o moșie minunată la prietenii mei și posibilitatea de a crea: să cânt, să modelez lutul, să pictez. Desigur, mă așteptam ca această experiență să fie foarte interesantă și plină de activități.

Ajungând aici, am simțit o asemenea bucurie și fericire! Să respir aerul plin de mirosul ierburilor, să admir copacii, să ating izvoarele cu apă limpede și să mă scald în lac — toate acestea sunt o adevărată fericire.

Mi-am dorit foarte mult să cânt împreună cu fiul meu și cu prietenul lui. Și, bineînțeles, să încerc să creez diferite obiecte cu propriile mâini, să pun în ele toată dragostea mea și să compun un cântec.

Pentru mine, Vocea pădurii este armonia pe care pădurea, cu toți locuitorii ei, o dăruiește omului. Este o forță a naturii care îl cuprinde și îi absoarbe întreaga lume interioară. În același timp, Vocea pădurii este o parte necunoscută, nedescoperită a mea, care a trăit mereu în mine, crește în mine și vrea să fie auzită. O parte care vrea să ofere lumii tot ce este mai bun: toată frumusețea, tandrețea, dragostea și toată lumina sa.

Pe parcursul șederii aici, în timpul rezidenței, această legătură s-a consolidat și mai mult. Am reușit să culegem ierburi, să împletim buchete din ele, să modelăm lutul și să învățăm să lucrăm la roata olarului.

Principala mea sarcină a fost însă realizarea unei instalații pe pământ. Am pavat zona cu pietre pe care le-am găsit chiar aici. Erau niște pietricele locale, albe și foarte frumoase. Din ele am creat un cerc și o cărare pe care te poți plimba.

Deasupra acestui cerc am amplasat o bancă din lut, nisip și paie. Am folosit, de asemenea, aceleași pietricele și crengi de copac. Mi-am dorit foarte mult ca totul să arate natural — ca un mic colțișor confortabil în mijlocul naturii. Chiar dacă este creat de mâna omului, mi-am dorit să se integreze armonios în spațiul înconjurător.

Cercul simbolizează soarele și luna. Ne-a plăcut foarte mult forma cercului: este spațiul tău personal, care te protejează și în care te poți încrede pe deplin.

Așa cum un artist vine în fiecare zi și își vede pânza, și prietenii noștri vor putea veni în acest cerc și se vor putea simți într-un „cerc protector”. Ziua, aici se pot dansa dansuri în cerc, se pot întâlni prietenii și se pot organiza diverse ateliere — atmosfera este foarte potrivită pentru toate acestea.

Când am venit pentru prima dată la acest copac, aflat în centrul viitorului nostru cerc, de el era legat un câine, iar lanțul lui trasase literalmente un cerc. Am observat acest lucru și ne-am spus: „Uau, ce cerc minunat!” — și ne-am dorit să-l punem în valoare.

Cel mai dificil a fost să-mi distribui corect energia și să reușesc să fac tot ceea ce îmi propusesem. Iar cel mai neașteptat moment a fost atunci când au venit prietenii noștri. A fost momentul în care a trebuit să renunț la control și să am încredere deplină în acest spațiu și în munca pe care o făcuserăm deja.

Și când am reușit să fac asta — mmm… M-am încrezut, am acceptat totul așa cum era, iar totul s-a întâmplat în cel mai bun mod pentru toți. Împreună cu ceilalți am cântat mult și am susținut spectacole lângă foc.

A fost foarte interesant, atât de multe emoții! În fiecare seară repetam, iar această amintire m-a emoționat profund. Au fost momente foarte intime, când, obosiți după o zi întreagă, tot ne doream să repetăm împreună compoziția noastră. Ne adunam și repetam până târziu în noapte.

Împreună am făcut chirpici, am frământat cu picioarele lutul și paiele, am pregătit amestecul pentru bancă, am așezat pietrele… Desigur, a fost un efort fizic considerabil! Dar, în același timp, pregăteam expoziția, discutam ce și cum vom face și modelam din lut.

Îmi voi aminti cu multă căldură de aceste plimbări prin pădure, de discuțiile noastre cu Nina și de lucrările pe care le-am realizat împreună — a fost cu adevărat magic! Viața în natură trezește o inspirație aparte și, desigur, ne venea să cântăm, să dansăm și să ne mișcăm. Am purtat multe discuții, iar aceste conversații au trezit în noi sentimente profunde. Ne plimbam prin pădure și ne umpleam de impresii, din care se nășteau poezii, muzică și cântece.

M-am îndrăgostit de roata olarului și îi sunt foarte recunoscătoare Ninei pentru răbdarea și măiestria ei, pe care a reușit să ni le transmită — acest lucru m-a inspirat foarte mult! Iar lui Vlad și Svetei le sunt foarte recunoscătoare pentru sprijinul acordat în inițiativele mele muzicale. Datorită acestui sprijin, am simțit că am mai multă încredere în mine și îmi doresc și mai mult să mă ocup de cântece solo și să cânt la chitară.

Mi-a plăcut foarte mult tot ce am trăit aici. Un spectacol este întotdeauna un sentiment aparte: atunci când ne simțim unii pe alții, putem împărtăși ideile, gândurile și viziunea noastră, putem asculta feedbackul…

Îmi doresc foarte mult să mă deschid și să-mi împărtășesc lumina!

O poveste pe care o voi ține minte mult timp s-a întâmplat atunci când modelam lutul în pădure.

Dintre copaci a apărut o căprioară. Apoi a apărut și a doua — le-am privit mult timp. Iar când ne-au observat, au rămas nemișcate și ne-au privit atent timp de câteva minute, în timp ce și noi le priveam.

Acea privire a naturii sălbatice m-a impresionat profund și a lăsat în sufletul meu o urmă caldă și puternică. În urma acestei întâlniri s-a născut un cântec, în care am pus toată căldura pe care am simțit-o în acel moment.

Mi-am observat sentimentele și am urmărit în ce stare îmi este cel mai ușor să creez — să compun muzică și să scriu texte. Acest lucru se întâmpla anume în momentele în care rămâneam singură cu mine și cu natura. Totul se năștea ușor, într-o relaxare absolută, atunci când mă desprindeam de agitație și pur și simplu mă ascultam pe mine și lumea din jur. Nu-mi rămânea decât să notez melodiile care veneau de la sine.

Am luat hotărârea fermă de a evada mai des din agitația cotidiană și de a petrece mai mult timp în mijlocul naturii. Simt dorința de a-i inspira și pe alți oameni să ni se alăture, de a crea proiecte similare, în care să putem crea împreună, în mijlocul naturii.

Și, desigur, vreau să continui să lucrez la roata olarului. În locurile în care voi locui, mi-aș dori să organizez ateliere de modelare a lutului și de olărit. Îmi doresc foarte mult să continui să creez cântece și muzică și să înregistrez repertoriul pe care îl am deja.

Pentru rezidența artistică aș alege cuvântul „Drumul către sine” sau „Vindecare”.

În cadrul rezidenței artistice, Daria Gerașcenko a scris o poezie despre Pădure, un cântec și, de asemenea, a fost lider în crearea unei instalații artistice.

Pădurea chiar vorbește cu omul, doar că nu prin cuvinte – Nina Stasiukova

Tag: co-creație

Artista și ceramista Nina Stasiukova povestește despre impresiile sale de la rezidența artistică „Vocea pădurii”, organizată de AO Pădurea Noastră în colaborare cu Institutul Goethe.

1. Arta ca mod de viață

Toată viața mea este, într-un fel sau altul, legată de artă. Sunt artistă, pictoriță și ceramistă. Am în spate mulți ani de lucru cu pictura, ceramica, culoarea, forma și materialul. Nu am perceput niciodată arta doar ca pe o profesie. Pentru mine, este un mod firesc de a trăi, de a gândi și de a comunica cu lumea din jur.

2. Prima senzație în pădure

Când am ajuns pentru prima dată aici, în pădure, am simțit înainte de toate liniște. Aici nimic nu te face să te grăbești. Treptat, începi să te gândești mai puțin la lucrurile de zi cu zi și să te concentrezi mai mult asupra a ceea ce vrei cu adevărat să creezi. Pentru un artist, aceasta este o stare foarte valoroasă.

3. Pădurea vorbește fără cuvinte

Tema proiectului îmi este foarte apropiată. Cred că pădurea chiar vorbește cu omul, doar că nu prin cuvinte. Ea vorbește prin textura scoarței, forma ramurilor, pământ, apă, lumină, urmele timpului. Trebuie doar să te oprești și să înveți să observi aceste lucruri.

4. Laboratorul memoriei pădurii

În timpul rezidenței am lucrat la ceramică și grafică în cadrul proiectului „Laboratorul memoriei pădurii”. Mi-am dorit să mă întorc la imagini și simboluri foarte vechi, care există în cultura noastră de mii de ani. De aceea, în lucrările mele au apărut motive legate de cultura Cucuteni-Trypillia.

5. Memoria în ceramică

Am realizat vase, boluri și alte forme ceramice. Îmi place acest contrast — pământul cald și linia fină, deschisă la culoare. Pentru mine, aceste linii nu sunt doar un element decorativ. Ele păstrează memoria apei, a pământului, a plantelor, a arborelui vieții, a omului și a legăturii sale cu natura.

6. Pictură și grafică

Pe lângă ceramică, am continuat să lucrez cu pictura — am creat tablouri în ulei pe pânză și am realizat schițe grafice.

7. Schimbul dintre generații

Mi se pare foarte important atunci când generații diferite nu încearcă să se învețe una pe alta, ci pur și simplu fac schimb de experiență. Tinerii îți oferă energie nouă, iar tu poți împărtăși ceea ce ai acumulat de-a lungul vieții.

8. Arta în mijlocul naturii

A fost deosebit de interesant să observ cum aici s-au îmbinat treptat diferite forme de artă. Muzica răsuna printre copaci. Acuarelele se integrau în spațiul natural. Ceramica și picturile mele și-au găsit locul în casa cu cupolă și lumină zenitală, pentru a forma o expoziție.

9. Credința în viitor

Am văzut alături de mine oameni tineri talentați, profunzi și foarte diferiți. Iar acest lucru îmi dă multă încredere în viitor.

Работы Нины Стасюковой созданные во время Арт-резиденции

Vocea pădurii este vocea mea interioară: Svetoiar Gherașcenko despre experiența unei rezidențe artistice

Tag: co-creație

În acest interviu, Svetoiar Gherașcenko, un muzician de 20 de ani din Ucraina, povestește despre participarea sa la rezidența artistică „Vocea Pădurii”, organizată de AO Pădurea Noastră împreună cu Goethe-Institut.

Svetoiar vorbește despre modul în care pădurea l-a ajutat să se detașeze de agitația orașului, să se asculte pe sine și să privească într-un mod nou creația artistică. Împreună cu ceilalți participanți, a creat o instalație peisagistică și muzică, iar experiența rezidenței l-a inspirat pentru noi compoziții și pentru planurile de a-și continua parcursul profesional ca muzician.

Mă numesc Svetoiar Gherașcenko, am 20 de ani, sunt din Ucraina, iar în prezent sunt student la un colegiu de muzică.

Am venit aici cu speranța de a mă detașa de agitația orașului și de război, dar și de a mă realiza pe deplin ca muzician și compozitor. Mi-am dorit să creez aici muzică nouă și să explorez limitele posibilităților mele creative.

Pădurea mi-a permis să mă relaxez și, în sfârșit, să-mi dau jos „masca” pe care oamenii sunt obișnuiți să o poarte în orașe. Am simțit o liniște și o pace profundă și, pentru prima dată după mult timp, m-am auzit pe mine însumi.

Încă din copilărie, am călătorit prin toată Ucraina, am susținut spectacole și am locuit în păduri, la festivaluri, împreună cu părinții mei. Atunci, „vocea pădurii” însemna pentru mine oamenii din jur: cei care vorbeau, făceau zgomot și cântau muzică. Toate acestea îmi trezeau mereu amintiri calde. Dar, pe parcursul rezidenței, înțelegerea mea s-a schimbat.

Orașul ne atrage într-o agitație fără sfârșit și ne asurzește cu zgomotul său. Ne pune măști și ne impune roluri. Dar este suficient să ieși în natură și să asculți vocea pădurii, să renunți la alergarea în cerc, pentru ca timpul să încetinească — și, în sfârșit, nu mai auzi ecoul grijilor altora, ci propriul tău puls, în unison cu natura. Pentru mine, „vocea pădurii” este propria ta voce interioară, pe care o regăsești în liniște.

Am creat instalația peisagistică „Vocea Pădurii” în întregime din materiale ecologice. Ideea este că, așezându-te pe bancă, te poți imagina în locul acestui copac, înconjurat de pădure. Aflându-te acolo, parcă te auzi pe tine însuți din exterior și înțelegi că nu ești singur, iar lumea din jur te ajută. Prin muzică am încercat să transmitem emoțiile și sentimentele pe care le-am trăit aici.

Punctul de pornire a fost însăși atmosfera acestui loc și dorința de a regândi trecerea omului din orașul agitat într-un spațiu viu, care respiră, al naturii.

Cel mai neașteptat lucru a fost cât de profundă și vindecătoare este liniștea de aici. Iar cel mai dificil a fost să mă descurc cu lucruri noi pentru mine, deși chiar și acest lucru a fost interesant.

Experiența a fost cu adevărat extraordinară! Toți participanții sunt persoane incredibil de interesante și unice. Am construit instalația împreună, interacționând unii cu alții la fiecare etapă. Iar muzica am creat-o împreună cu Dima: a fost simplu și confortabil să lucrez cu el, înțelegea foarte bine totul, susținea ideile și primea critica în mod constructiv.

Am creat împreună: fiecare a făcut ceea ce știe cel mai bine, iar cu toții ne-am ajutat reciproc în toate. În cele din urmă, muzica, creația vizuală și munca comună la proiect s-au contopit, completându-se reciproc în același spațiu.

Am învățat să fiu perseverent, să-mi susțin punctul de vedere și să-i ajut pe ceilalți. Comunicarea cu participanții mi-a oferit o motivație puternică să lucrez, pentru că vedeam cum le strălucesc ochii atunci când fac ceea ce iubesc. Această experiență mi-a arătat că este mai ușor să creezi atunci când ești înconjurat de oameni atât de creativi — există întotdeauna oameni care te vor susține și te vor ajuta să depășești orice dificultate.

Pentru mine, aceasta este o mare onoare și o manifestare de respect față de cei care au venit să ne asculte. Sunt foarte mândru că, împreună cu Dima, am deschis această expoziție și că munca noastră comună a reușit cu adevărat să ajungă la sufletele spectatorilor.

În acest loc am descoperit un cer înstelat incredibil, pădurea, lacurile și am realizat din nou cât de frumoasă este natura virgină și nealterată.

Plec cu mine cu o energie creativă extraordinară, cu muzica neterminată pe care vreau să o finalizez și să o interpretez acasă și, mai ales, cu scânteia pe care am văzut-o în ochii celorlalți participanți. În mine s-au schimbat multe: a apărut un respect profund pentru limitele celorlalți, o înțelegere a valorii sprijinului reciproc și o convingere fermă că creația mea își va găsi ascultătorii, oricât de dificil ar fi drumul.

Planific să continui să mă dezvolt ca artist și muzician, să termin anul IV la colegiul de muzică și să mă înscriu la conservator, pentru că aici m-am convins că sunt capabil de multe. Eu și Dima am avut ideea de a scrie o suită amplă, pe care vrem să o prezentăm nu doar aici, ci și în țara noastră.

Dacă ar fi să descriu rezidența într-un singur cuvânt, pentru mine acest cuvânt ar fi „provocare”. M-am pus la încercare și mi-am testat limitele pentru a înțelege de ce sunt cu adevărat capabil.

Lucrările lui Svetoyar Gerashchenko create în timpul rezidenței artistice:

Se poate trăi ca un robot, dar se poate trăi și rămâne viu: Nina Zaieț despre proiectul Vocea Pădurii

Tag: co-creație

Nina Zaieț — participantă la rezidența artistică a proiectului „Vocea Pădurii”, organizată de AO Pădurea Noastră cu sprijinul Goethe-Institut, povestește despre modul în care natura, creativitatea și viața departe de oraș au ajutat-o să se simtă mai bine pe sine, despre căutarea sensului prin artă și co-creație, interacțiunea cu ceilalți participanți, lucrul cu lutul, pictura, muzica și ceramica, precum și despre descoperirile și provocările neașteptate din timpul rezidenței.

Nina vorbește despre principalul rezultat al acestei experiențe — dorința de a se îndoi mai puțin, de a acționa mai mult și de a aduce în viața de zi cu zi mai multă vitalitate, creativitate și un contact autentic cu natura.

„Când locuiesc în oraș — sunt multe emoții și haos. Aici am avut contact cu realitatea materială, adevărată. Pentru mine a fost extrem de valoros, pentru că m-a ajutat să mă reconectez cu pământul și să mă simt ancorată.”

  1. Bună ziua!

Mă numesc Nina Zaieț.

Sunt din Ucraina.

Sunt o persoană creativă și mă interesează tot ceea ce este legat de Creativitate, Natură, de tot ceea ce este Viu și Autentic.

Practic art-terapia, constelații, psihoterapie și îmi place foarte mult să cânt, să fotografiez, ceramica, dansul și pictura.

Când am aflat despre acest Eveniment, m-a emoționat foarte mult, am simțit un răspuns interior și am auzit această frază: „Veți avea un AUGUST SPECIAL”.

Am avut literalmente fiori pe tot corpul când am auzit aceste cuvinte. Și confirm: AUGUSTUL a fost într-adevăr SPECIAL!

  1. Vreau să povestesc despre Sensul pe care l-am găsit pentru mine în această A.R., despre așteptările mele și despre motivul pentru care am venit la această A.R.

Pentru mine este important să găsesc Sensuri peste tot, să mă regăsesc în toate procesele prin care trec, să mă studiez pe mine însămi.

Și în această A.R. am înțeles că am venit aici și pentru a mă descoperi mai mult pe mine însămi și pentru a vedea CE se naște din mine — sub forma Creației, a co-creației, a colaborării cu ceilalți participanți la A.R., cu organizatorii și, în general, pentru a observa cum mă manifest eu.

De asemenea, mi-am dorit foarte mult să fiu în natură, în pădure, departe de oraș, în liniște. Și acest lucru este foarte valoros pentru sănătatea mea fizică și mintală.

Pentru că Natura, munca fizică și creația mi-au oferit foarte mult. Când trăiesc în oraș, îmi este destul de greu: sunt multe emoții și mult haos, petrec mult timp în telefon, în „realitatea virtuală”.

Aici am avut contact cu REALITATEA MATERIALĂ, REALĂ, iar pentru mine acest lucru a fost extrem de valoros, pentru că m-a AJUTAT FOARTE MULT SĂ MĂ ANCORĂEZ.

Mi-a fost interesant să observ CE se desenează aici din mine, ce se „produce” din mine, CE se întâmplă în desenele create în acest Spațiu.

La începutul A.R. mi-a fost puțin dificil. Toți ne adaptam și era greu să ne deschidem. Am observat că mă refugiam mai mult în desen și interacționam mai puțin cu ceilalți.

Iar desenele ieșeau ca și cum m-aș fi ascuns puțin — după „frunzulițe”, „pene”. Dar mi-a fost incredibil de interesant să desenez aceste „detalii” și să mă aprofundez în ele.

Cu cât timpul trecea, cu atât simțeam mai mult că îmi place să interacționez cu ceilalți oameni.

Mi-a fost interesant să realizăm această Instalație. Am avut parte de multe experiențe diferite și interesante legate de ea.

Și, de fapt, Sensul acestei Instalații a venit la mine chiar la sfârșit, când deja simțeam că Procesul se încheie, că A.R. se apropie de final. Au fost multe indicii, multe semne din toate părțile că Procesul nostru ajunge la final.

Și am vrut să stau puțin lângă foc, lângă Instalația noastră. M-am așezat pe banca din chirpici pe care am făcut-o împreună cu Dașa și cu ceilalți.

Și am simțit că ea a făcut-o foarte bine, că are forma potrivită și că este în locul potrivit.

Iar când m-am așezat acolo, am simțit despre ce este, de fapt, această Instalație. Un sens mai profund pentru mine parcă s-a „încărcat”, a ajuns la mine chiar în acel moment.

Poate că este doar Sensul meu, dar am avut un răspuns interior foarte puternic la acest Sens.

Am simțit că această bancă este făcută din chirpici și că este o continuare a Naturii — și tocmai asta ne-am dorit în proiectul VOCEA PĂDURII: ca totul să nu fie artificial.

Am simțit că această bancă s-a „integrat” atât de bine acolo. Era atât de CONFORTABILĂ, iar liniile formelor ei erau foarte fluide și moi.

Era foarte feminină, grijulie.

Când m-am așezat pe ea, am simțit ca și cum cineva mă îmbrățișa. Pe laterale erau niște margini line, care parcă mă protejau.

Aveam pe cap o lanternă frontală. Priveam înainte, iar lumina lanternei cădea chiar pe acel Copac care se afla în centrul Instalației.

Și în acel moment am avut un insight foarte puternic:

Acest Centru, acest Copac din Centrul Cercului, iar eu, așezată pe această bancă — parcă EU sunt Observatorul, iar acest Copac este ESENȚA MEA,

viața mea, „EU SUNT”, nucleul meu, centrul meu, mijlocul meu — atunci când sunt în momentul prezent, când SUNT PREZENTĂ.

Și pentru mine a fost ATÂT de simbolic — acest Copac. Am simțit ceva foarte bun și foarte profund.

Iar acest Sens este foarte valoros pentru mine.

Și toată această atmosferă — cerul înstelat, pădurea — toate acestea au creat condițiile pentru ca eu să pot simți acest Sens!

  1. Pentru mine, ceva neobișnuit și foarte valoros a fost interacțiunea noastră în această echipă nou-formată, alcătuită din participanții la A.R., oameni pe care nu îi cunoșteam înainte,

dar cu care s-a creat un Contact foarte plăcut, frumos și sigur.

Și, din nou, pentru mine acest lucru este foarte valoros — pentru că prin acești oameni și prin interacțiunea cu ei, eu continui să mă studiez pe mine însămi. În interior, parcă mă „calibrez” — mă uit cum se desfășoară acest proces la omul respectiv și cum se desfășoară la mine.

Și pentru mine a fost incredibil de valoros să comunic cu acești oameni.

De exemplu, Dașa a fost pentru mine un adevărat MOTOR, un Energizer,

un Om foarte plin de viață, expansiv, care iubește totul, interacționează cu totul, cu întreaga natură vie. Totul o interesează,

simte că poate face orice, nu are nicio rezistență sau îndoială că ceva nu va reuși — iar acest lucru m-a INSPIRAT FOARTE MULT.

Și am învățat de la ea acest lucru și cu siguranță am luat ceva de la ea.

M-a IMPRESIONAT FOARTE MULT și m-a emoționat faptul că pentru ea nimic nu este „străin”, că pentru ea totul este apropiat, drag și iubit. Parcă, în ansamblu, ea PUR ȘI SIMPLU RADIAZĂ și DĂRUIEȘTE IUBIRE.

Am simțit și Generozitatea Dașei.

La început eram închisă, parcă îmi era greu să mă integrez în „colectiv”, iar apoi, dimpotrivă, a devenit foarte plăcut și am simțit dorința de a împărți, de a dărui, de a-i servi și pe ceilalți cu ceva bun, iar din acest lucru se producea în interior o senzație plăcută de EXPANSIUNE.

Mai vreau neapărat să vorbesc despre interacțiunea cu Vladimir — fiul cel mic al Dașei.

A fost superinteresant să observ că, de îndată ce eu mă deschid față de el și merg spre contact,

și el începe să se deschidă.

Pentru mine a fost o experiență extrem de valoroasă de ACCEPTARE a unui om cu toate particularitățile lui, care chiar a trecut în ceva mai mult,

în niște sentimente calde față de el, ca față de un copil.

  1. Dar, probabil, cele mai puternice impresii le-am avut de la participantul pe nume Svetoiar.

Pentru că acest om este, practic, opusul meu.

M-a impresionat ușurința lui și felul în care abordează viața,

creația și interacțiunea cu oamenii — este radical diferit de felul meu.

Și mi-am dorit să iau și eu ceva din asta și să adaug în propriul meu „arsenal” de lucruri utile:

capacitatea de a nu mă plia, de a nu ceda presiunilor,

de a nu permite să fiu „îndoită” sau forțată să fac ceva ce nu îmi place,

de a simți ce mă interesează și, dimpotrivă, ce îmi aduce UȘURINȚĂ,

de a-mi prinde PROPRIUL VAL și de a nu mă lăsa atrasă în „poveștile altora” care nu mă interesează și care îmi creează o senzație de greutate.

Pentru că atunci când mergi pe „DRUMUL TĂU”, apare satisfacția și un val de energie,

iar atunci când mergi „în direcția greșită” — apare greutatea și pierderea energiei.

Și încă ceva!

Svetoiar mi-a permis să cânt la instrumentul său muzical — flautul — și este ATÂT de plăcut atunci când îți reușește ceva, chiar și puțin, dar chiar de la prima încercare!

Acest lucru te inspiră foarte mult și îți dă încredere în tine.

  1. Am înțeles că cea mai tare experiență de aici a fost atunci când am repetat cântecul împreună cu Dima, Svetoiar și Dașa, în care eu cânt.

Și mi-a plăcut FOARTE MULT acest spațiu sigur creat împreună cu oamenii care nu critică, ci susțin.

În special Svetoiar, care oferă cu calm o critică constructivă foarte bună, conduce foarte bine și cu talent întregul proces muzical, aude toate greșelile și știe să le corecteze într-un mod foarte potrivit.

Pentru mine este o experiență neprețuită — atunci când oamenii observă ceea ce îmi reușește bine și îmi corectează cu blândețe greșelile.

În astfel de condiții, totul devine mult mai ușor.

Mi-a plăcut foarte mult interacțiunea noastră și am văzut rezultatul.

Am dobândit o experiență care mi-a arătat că, dacă repeți, totul reușește — iar de fiecare dată iese din ce în ce mai bine.

Vreau să spun ceva și despre participantul Dmitri.

Când a plecat, am simțit diferența.

Dmitri este un băiat grozav, muncitor, foarte talentat și corect. El își aducea valoarea în toate procesele, susținându-le atât prin ajutorul său direct, cât și prin munca sa.

Chiar dacă Dmitri este muzician, aici ne-a ajutat și să tăiem crengi, și să frământăm lutul, și să cărăm pietre.

Cu el era bine și confortabil.

Și Dmitri m-a impresionat foarte mult prin talentul său de a compune muzică și prin creația sa despre Ștefan cel Mare.

  1. Am desenat aici direct în natură,

în pădure sau pe deal, cu vedere spre pădure — și aceasta a fost o plăcere aparte.

Mi-a fost foarte interesant să-i desenez pe participanți și să-i desenez intuitiv: să văd și să simt imaginea lor și apoi să o redau aproximativ, astfel încât desenul să nu semene neapărat cu persoana, ci mai degrabă să transmită o stare, un caracter, o sugestie.

A fost interesant să observ — cum se va desena fiecare participant.

Un alt lucru foarte valoros și tare pentru mine aici a fost experiența de a lucra cu mâinile, de a face lucruri manual.

Și îi sunt recunoscătoare Dașei pentru ideile și susținerea ei.

Dașa m-a ajutat să găsim ideea și să facem rame pentru desene din crengi și sfoară.

Am tăiat crengi pentru rame

și mi-a PLĂCUT FOARTE MULT să tai!

Nu mai tăiasem niciodată!

Și nu știam că poate fi un proces atât de plăcut și de captivant!

Mi-a plăcut să împletesc ramele din sfoară și crengi.

La început nu prea îmi ieșea bine.

Dar Dașa, care este o adevărată meșteriță, mi-a arătat și m-a învățat,

iar apoi a început să iasă o ADEVĂRATĂ FRUMUSEȚE!

Mi-a plăcut foarte mult să aleg locul pentru Expoziția mea și să o agăț în copaci.

Când am ales locul împreună cu Dașa, am văzut o poiană care era năpădită de vegetație.

Și am simțit ceva! Era ceva acolo!

Era o poiană specială, în care fuseseră plantați copaci în cinstea unor oameni speciali pentru proprietarul acestei moșii.

Imediat au apărut inspirația, energia și puterea —

și am curățat rapid poiana de arbuștii și mărăcinii care erau în plus.

  1. Vreau să adaug că, pentru a cunoaște cu adevărat oamenii și pentru a interacționa frumos cu ei,

trebuie să locuiești împreună cu ei, pe același teritoriu, o perioadă mai îndelungată și, cel mai important,

să faceți un lucru împreună. Probabil că acesta este cel mai interesant și, în același timp, cel mai dificil lucru.

A fost minunat atunci când între noi se crea această „REZONANȚĂ”, acest „UNISON” — și acestea sunt momente foarte plăcute și CELE MAI PUTERNICE.

Acum chiar îmi vine să plâng — este ceva foarte puternic atunci când apare acest „unison”,

o anumită acordare reciprocă, o undă comună.

Și cu Dașa îmi amintesc foarte bine această stare, când mergeam în pădure, modelam împreună din lut lângă izvor, vorbeam din suflet,

împărtășeam amintiri, ne scăldam în lacul din pădure.

Și este o stare cu totul diferită atunci când suntem pe teritoriul moșiei și atunci când plecam în pădurea sălbatică.

În pădure te auzi mai bine pe tine însuți.

Am simțit cum pădurea interacționează cu mine.

Iar într-o zi, eu și Dașa stăteam lângă un izvor în pădure, vorbeam încet, modelam din lut,

și au venit la adăpat două căprioare — una adultă și una mai mică.

A fost ATÂT DE FRUMOS acel moment…

Am simțit că ne-am contopit cu natura, cu pădurea, ne-am contopit cu liniștea ei și ne-am regăsit propria liniște interioară,

iar căprioarele nu au simțit în noi niciun pericol.

Și, după cum mi se pare mie, atunci când modelam în pădure, lucrările ieșeau mai interesante.

  1. Mi-a plăcut foarte mult și să susțin atelierul de lucru la roata olarului. Îmi era foarte dor de ea.

A fost o întâlnire mult așteptată! A fost pur și simplu FERICIRE!

Străluceam de bucurie!

Lucrul la roata olarului te centrează, te readuce la tine însuți.

La atelier mi-am dorit ca oamenii să simtă acest lucru.

Atunci când simți centrul în interiorul tău, îți este mai ușor să centrezi și lutul pe roată, iar obiectul îți iese bine.

Și atunci când am ajutat-o pe Dașa să facă obiecte la roată — și asta a fost o formă de co-creație.

Mi-a plăcut foarte mult felul în care îi reușea Dașei. Ea făcea totul lent și calm.

Ne-am îmbogățit foarte mult una de la cealaltă, ne-am „polenizat” reciproc,

am învățat câte ceva una de la cealaltă și

am observat una de la cealaltă câteva mici „life hack-uri”.

Și asta a fost pur și simplu FOARTE FAIN!

  1. Vreau să mai adaug câteva lucruri despre „aventurile” și experiențele intense pe care le-am trăit aici.

În primul rând — așa cum am mai spus — aici am tăiat pentru prima dată lemne cu fierăstrăul!

Tot aici am încălzit pentru prima dată singură sauna cu lemne!

A fost o experiență foarte faină atunci când organizatorii, Vlad și Sveta, au plecat pentru puțin timp — și am simțit imediat că în curând vor începe „dificultățile și aventurile interesante” :))

Am avut întreruperi de apă și am reușit să ne descurcăm.

Apoi a fost un vânt foarte puternic și o ploaie torențială, cu vânt din lateral. Eu și Dașa am încercat să salvăm cortul. A trebuit să-l demontăm în timpul vântului foarte puternic, iar cortul nu voia deloc să se lase.

La un moment dat aproape că am renunțat, dar până la urmă am reușit.

Ploaia torențială a inundat și etajul doi prin fereastra deschisă.

Toate aceste evenimente m-au „activat” foarte tare.

Pentru că trebuia să rezolvăm problema chiar atunci, pe loc, am simțit-o pe Nina mea Adultă, care — dacă este nevoie — pur și simplu ia și face, fără emoții inutile și fără să stea să se gândească sau să se îndoiască.

A fost plăcut și mi-a dat mai multă încredere în mine.

Mai vreau să spun ceva despre ceramică!

Procesul acesta mă fascinează!

CUM este posibil ca, cu doar puțin timp înainte, să fie aproape doar pământ,

pur și simplu lut scos din pământ,

iar apoi, printr-un fel de magie,

cu ajutorul mâinilor noastre și a ceea ce se manifestă prin noi,

să se transforme în FRUMUSEȚE!????😍

La mine ieșea un anumit stil de lucrări, iar la Dașa — unul cu totul diferit!

Din exact același lut!

Și este atât de tare că Vlad și Sveta au un cuptor pentru ardere și că am putut să ne ardem lucrările și să VEDEM

cum din această masă moale, gri-închis,

după ardere apar niște obiecte atât de tari, cu o culoare teracotă atât de frumoasă, atât de sonore —

NIȘTE ADEVĂRATE OPERE!

Este pur și simplu ULUITOR!!!

  1. Vreau să mai spun și că toți acești oameni care au fost aici — participanții la A.R. și organizatorii — m-au inspirat prin faptul că am înțeles că trebuie SĂ IEI ȘI SĂ FACI, indiferent de orice, să mergi mai departe prin frică, îndoieli, nesiguranță — pur și simplu SĂ MERGI,

pur și simplu SĂ IEI ȘI SĂ FACI.

Interacțiunea mea cu participanții la A.R. m-a inspirat să mă ocup de muzică, de canto, de lut, să desenez, să dansez — și îmi doresc să acord acestor procese mai multă atenție în viața mea,

pentru că ele îmi dau multă Energie, Inspirație,

îmi dau acel ceva care mă face să mă simt vie.

Poți să trăiești ca un „robot”, dar poți și să trăiești și să fii VIE.

Iar intenția mea acum este să aduc în viața mea toată această Vitalitate, această Viață care s-a activat aici.

Îmi doresc foarte mult să trăiesc la țară. Am simțit asta de mult timp — vreau să locuiesc într-o Casă, vreau să plantez, să cresc lucruri,

să modelez din lut, să IUBESC tot ceea ce fac și să fac tot ceea ce iubesc.

Acest lucru mă face să mă simt foarte vie și atunci în mine se trezește adevărata Nina — Nina Vie, care se manifestă, mai interesantă decât Nina „robot” :)))

Cea care face aceleași lucruri, gândește aceleași gânduri, crede în aceleași concepții înguste și merge în cerc.

Și cel mai important lucru pe care mi-l doresc este SĂ ACȚIONEZ.

Dacă faci, atunci SE FACE! Și există un rezultat!