Tot ceea ce era ascuns în interior iese la suprafață: Dmitri Rîjak despre Forest Memory Lab

Tag: vocal

Dmitri Rîjak, muzician și compozitor, povestește despre participarea sa la rezidența artistică forestieră Forest Memory Lab, creată de AO Pădurea Noastră în colaborare cu Goethe-Institut și Culture Moves Europe.

Despre muzică, inspirația oferită de natura și cultura Moldovei, experimente creative și experiența care l-a ajutat să se înțeleagă mai bine pe sine și pe cei din jur.

Mă numesc Dmitri Rîjak, am 19 ani. Fac muzică: cânt la pian și clarinet și compun propriile lucrări. În prezent, studiez la colegiul de muzică, la clasa de clarinet, iar după absolvire intenționez să dau admitere la conservator, la secția de compoziție.

Mi-a plăcut foarte mult acest loc — este situat departe de orașe și de așezările zgomotoase, chiar în mijlocul pădurii, pe o înălțime. În jur este aer curat, o atmosferă plăcută și multă verdeață. Timpul petrecut în această rezidență a fost minunat.

Aici am creat cinci piese. Inițial, era planificat un ciclu intitulat „Anotimpurile”, dar împreună cu partenerul meu am decis să ne îndepărtăm de această idee — ni s-a părut prea uzată și dificil de perceput. În cele din urmă, am reformulat conceptul și am reflectat temele „Nașterii”, „Încercării” și „Păcii”.

În plus, inspirându-mă din eroul național al Moldovei, Ștefan cel Mare, am scris în cinstea lui un poem, precum și o mică piesă în stil spaniol.

A fost o experiență extraordinară! Aproximativ după o săptămână, am reușit să ne apropiem cu toții și să ne împrietenim. Împreună cu Daria am creat acompaniamentul muzical și am amenajat instalația: am făcut o alee și o bancă. Cu Nina, o altă participantă, am modelat din lut, am pictat, am mers în pădure pentru inspirație și am lucrat la proiecte comune.

Acest proiect ne-a unit cu adevărat. Am învățat să lucrez în echipă, să comunic mai bine cu oamenii și să găsesc un limbaj comun cu ei, mai ales că am descoperit că avem atât de multe interese comune. Cel mai important lucru pe care l-am învățat de la ceilalți este să privesc lucrurile mai calm și mai neutru.

A fost un moment deosebit. După ce am pregătit, repetat și interpretat toate lucrările noastre la concertul final, am interpretat poemul meu „Ștefan cel Mare”. Publicul a primit-o cu un entuziasm incredibil! Oamenii veneau la mine, îmi mulțumeau și își împărtășeau emoțiile. A fost foarte plăcut. Îmi voi aminti mult timp, cu căldură, de acea zi.

Din această rezidență artistică plec cu o experiență de neprețuit. Am învățat să comunic mai bine cu oamenii, am devenit mai sociabil și mai deschis către creativitate. Am acum o mulțime de idei noi. Cultura și natura Moldovei m-au inspirat profund și vreau să continui să le descopăr: să învăț limba română, să mă aprofundez în istorie și să compun muzică pe aceste teme (și, poate, chiar să scriu și opere literare). Întorcându-mă acasă, intenționez să creez ceva cu totul nou și unic.

Dacă ar trebui să descriu această experiență într-un singur cuvânt, aș alege „existențialism”. Pentru mine, este vorba despre ceva profund și ascuns, care nu se află la suprafață. Acest cuvânt surprinde perfect esența locului: venind aici, îți descoperi trăsăturile interioare de caracter și temperament. Tot ceea ce era ascuns în interior iese la suprafață și se manifestă cu o nouă forță.

Lucrările lui Dmitri Rîjak, create în timpul rezidenței artistice:

Vocea pădurii este partea necunoscută a mea – Daria Gherașcenko

Tag: vocal

Cântăreața și interpreta Daria Gherașcenko povestește despre participarea sa la rezidența artistică forestieră „Vocea pădurii”, parte a proiectului Forest Memory Lab, organizată de AO Pădurea Noastră cu sprijinul Goethe-Institut și Culture Moves Europe.

Daria își împărtășește impresiile despre viața în natură, creația colectivă, muzică și lucrul cu lutul, povestește despre întâlnirea cu animalele sălbatice și despre modul în care timpul petrecut în pădure a ajutat-o să se asculte mai bine pe sine și să găsească o nouă inspirație pentru creație.

Mă numesc Daria Gherașcenko. Am venit din Ucraina, din Odesa. Mă ocup de creație muzicală împreună cu familia mea, precum și de diferite activități de lucru manual.

Când am pornit la drum spre aici, știam deja că voi ajunge într-un loc minunat — Codrii Moldovei. Știam că va fi o pădure magică, o moșie minunată la prietenii mei și posibilitatea de a crea: să cânt, să modelez lutul, să pictez. Desigur, mă așteptam ca această experiență să fie foarte interesantă și plină de activități.

Ajungând aici, am simțit o asemenea bucurie și fericire! Să respir aerul plin de mirosul ierburilor, să admir copacii, să ating izvoarele cu apă limpede și să mă scald în lac — toate acestea sunt o adevărată fericire.

Mi-am dorit foarte mult să cânt împreună cu fiul meu și cu prietenul lui. Și, bineînțeles, să încerc să creez diferite obiecte cu propriile mâini, să pun în ele toată dragostea mea și să compun un cântec.

Pentru mine, Vocea pădurii este armonia pe care pădurea, cu toți locuitorii ei, o dăruiește omului. Este o forță a naturii care îl cuprinde și îi absoarbe întreaga lume interioară. În același timp, Vocea pădurii este o parte necunoscută, nedescoperită a mea, care a trăit mereu în mine, crește în mine și vrea să fie auzită. O parte care vrea să ofere lumii tot ce este mai bun: toată frumusețea, tandrețea, dragostea și toată lumina sa.

Pe parcursul șederii aici, în timpul rezidenței, această legătură s-a consolidat și mai mult. Am reușit să culegem ierburi, să împletim buchete din ele, să modelăm lutul și să învățăm să lucrăm la roata olarului.

Principala mea sarcină a fost însă realizarea unei instalații pe pământ. Am pavat zona cu pietre pe care le-am găsit chiar aici. Erau niște pietricele locale, albe și foarte frumoase. Din ele am creat un cerc și o cărare pe care te poți plimba.

Deasupra acestui cerc am amplasat o bancă din lut, nisip și paie. Am folosit, de asemenea, aceleași pietricele și crengi de copac. Mi-am dorit foarte mult ca totul să arate natural — ca un mic colțișor confortabil în mijlocul naturii. Chiar dacă este creat de mâna omului, mi-am dorit să se integreze armonios în spațiul înconjurător.

Cercul simbolizează soarele și luna. Ne-a plăcut foarte mult forma cercului: este spațiul tău personal, care te protejează și în care te poți încrede pe deplin.

Așa cum un artist vine în fiecare zi și își vede pânza, și prietenii noștri vor putea veni în acest cerc și se vor putea simți într-un „cerc protector”. Ziua, aici se pot dansa dansuri în cerc, se pot întâlni prietenii și se pot organiza diverse ateliere — atmosfera este foarte potrivită pentru toate acestea.

Când am venit pentru prima dată la acest copac, aflat în centrul viitorului nostru cerc, de el era legat un câine, iar lanțul lui trasase literalmente un cerc. Am observat acest lucru și ne-am spus: „Uau, ce cerc minunat!” — și ne-am dorit să-l punem în valoare.

Cel mai dificil a fost să-mi distribui corect energia și să reușesc să fac tot ceea ce îmi propusesem. Iar cel mai neașteptat moment a fost atunci când au venit prietenii noștri. A fost momentul în care a trebuit să renunț la control și să am încredere deplină în acest spațiu și în munca pe care o făcuserăm deja.

Și când am reușit să fac asta — mmm… M-am încrezut, am acceptat totul așa cum era, iar totul s-a întâmplat în cel mai bun mod pentru toți. Împreună cu ceilalți am cântat mult și am susținut spectacole lângă foc.

A fost foarte interesant, atât de multe emoții! În fiecare seară repetam, iar această amintire m-a emoționat profund. Au fost momente foarte intime, când, obosiți după o zi întreagă, tot ne doream să repetăm împreună compoziția noastră. Ne adunam și repetam până târziu în noapte.

Împreună am făcut chirpici, am frământat cu picioarele lutul și paiele, am pregătit amestecul pentru bancă, am așezat pietrele… Desigur, a fost un efort fizic considerabil! Dar, în același timp, pregăteam expoziția, discutam ce și cum vom face și modelam din lut.

Îmi voi aminti cu multă căldură de aceste plimbări prin pădure, de discuțiile noastre cu Nina și de lucrările pe care le-am realizat împreună — a fost cu adevărat magic! Viața în natură trezește o inspirație aparte și, desigur, ne venea să cântăm, să dansăm și să ne mișcăm. Am purtat multe discuții, iar aceste conversații au trezit în noi sentimente profunde. Ne plimbam prin pădure și ne umpleam de impresii, din care se nășteau poezii, muzică și cântece.

M-am îndrăgostit de roata olarului și îi sunt foarte recunoscătoare Ninei pentru răbdarea și măiestria ei, pe care a reușit să ni le transmită — acest lucru m-a inspirat foarte mult! Iar lui Vlad și Svetei le sunt foarte recunoscătoare pentru sprijinul acordat în inițiativele mele muzicale. Datorită acestui sprijin, am simțit că am mai multă încredere în mine și îmi doresc și mai mult să mă ocup de cântece solo și să cânt la chitară.

Mi-a plăcut foarte mult tot ce am trăit aici. Un spectacol este întotdeauna un sentiment aparte: atunci când ne simțim unii pe alții, putem împărtăși ideile, gândurile și viziunea noastră, putem asculta feedbackul…

Îmi doresc foarte mult să mă deschid și să-mi împărtășesc lumina!

O poveste pe care o voi ține minte mult timp s-a întâmplat atunci când modelam lutul în pădure.

Dintre copaci a apărut o căprioară. Apoi a apărut și a doua — le-am privit mult timp. Iar când ne-au observat, au rămas nemișcate și ne-au privit atent timp de câteva minute, în timp ce și noi le priveam.

Acea privire a naturii sălbatice m-a impresionat profund și a lăsat în sufletul meu o urmă caldă și puternică. În urma acestei întâlniri s-a născut un cântec, în care am pus toată căldura pe care am simțit-o în acel moment.

Mi-am observat sentimentele și am urmărit în ce stare îmi este cel mai ușor să creez — să compun muzică și să scriu texte. Acest lucru se întâmpla anume în momentele în care rămâneam singură cu mine și cu natura. Totul se năștea ușor, într-o relaxare absolută, atunci când mă desprindeam de agitație și pur și simplu mă ascultam pe mine și lumea din jur. Nu-mi rămânea decât să notez melodiile care veneau de la sine.

Am luat hotărârea fermă de a evada mai des din agitația cotidiană și de a petrece mai mult timp în mijlocul naturii. Simt dorința de a-i inspira și pe alți oameni să ni se alăture, de a crea proiecte similare, în care să putem crea împreună, în mijlocul naturii.

Și, desigur, vreau să continui să lucrez la roata olarului. În locurile în care voi locui, mi-aș dori să organizez ateliere de modelare a lutului și de olărit. Îmi doresc foarte mult să continui să creez cântece și muzică și să înregistrez repertoriul pe care îl am deja.

Pentru rezidența artistică aș alege cuvântul „Drumul către sine” sau „Vindecare”.

În cadrul rezidenței artistice, Daria Gerașcenko a scris o poezie despre Pădure, un cântec și, de asemenea, a fost lider în crearea unei instalații artistice.

Pădurea chiar vorbește cu omul, doar că nu prin cuvinte – Nina Stasiukova

Tag: vocal

Artista și ceramista Nina Stasiukova povestește despre impresiile sale de la rezidența artistică „Vocea pădurii”, organizată de AO Pădurea Noastră în colaborare cu Institutul Goethe.

1. Arta ca mod de viață

Toată viața mea este, într-un fel sau altul, legată de artă. Sunt artistă, pictoriță și ceramistă. Am în spate mulți ani de lucru cu pictura, ceramica, culoarea, forma și materialul. Nu am perceput niciodată arta doar ca pe o profesie. Pentru mine, este un mod firesc de a trăi, de a gândi și de a comunica cu lumea din jur.

2. Prima senzație în pădure

Când am ajuns pentru prima dată aici, în pădure, am simțit înainte de toate liniște. Aici nimic nu te face să te grăbești. Treptat, începi să te gândești mai puțin la lucrurile de zi cu zi și să te concentrezi mai mult asupra a ceea ce vrei cu adevărat să creezi. Pentru un artist, aceasta este o stare foarte valoroasă.

3. Pădurea vorbește fără cuvinte

Tema proiectului îmi este foarte apropiată. Cred că pădurea chiar vorbește cu omul, doar că nu prin cuvinte. Ea vorbește prin textura scoarței, forma ramurilor, pământ, apă, lumină, urmele timpului. Trebuie doar să te oprești și să înveți să observi aceste lucruri.

4. Laboratorul memoriei pădurii

În timpul rezidenței am lucrat la ceramică și grafică în cadrul proiectului „Laboratorul memoriei pădurii”. Mi-am dorit să mă întorc la imagini și simboluri foarte vechi, care există în cultura noastră de mii de ani. De aceea, în lucrările mele au apărut motive legate de cultura Cucuteni-Trypillia.

5. Memoria în ceramică

Am realizat vase, boluri și alte forme ceramice. Îmi place acest contrast — pământul cald și linia fină, deschisă la culoare. Pentru mine, aceste linii nu sunt doar un element decorativ. Ele păstrează memoria apei, a pământului, a plantelor, a arborelui vieții, a omului și a legăturii sale cu natura.

6. Pictură și grafică

Pe lângă ceramică, am continuat să lucrez cu pictura — am creat tablouri în ulei pe pânză și am realizat schițe grafice.

7. Schimbul dintre generații

Mi se pare foarte important atunci când generații diferite nu încearcă să se învețe una pe alta, ci pur și simplu fac schimb de experiență. Tinerii îți oferă energie nouă, iar tu poți împărtăși ceea ce ai acumulat de-a lungul vieții.

8. Arta în mijlocul naturii

A fost deosebit de interesant să observ cum aici s-au îmbinat treptat diferite forme de artă. Muzica răsuna printre copaci. Acuarelele se integrau în spațiul natural. Ceramica și picturile mele și-au găsit locul în casa cu cupolă și lumină zenitală, pentru a forma o expoziție.

9. Credința în viitor

Am văzut alături de mine oameni tineri talentați, profunzi și foarte diferiți. Iar acest lucru îmi dă multă încredere în viitor.

Работы Нины Стасюковой созданные во время Арт-резиденции

Vocea pădurii este vocea mea interioară: Svetoiar Gherașcenko despre experiența unei rezidențe artistice

Tag: vocal

În acest interviu, Svetoiar Gherașcenko, un muzician de 20 de ani din Ucraina, povestește despre participarea sa la rezidența artistică „Vocea Pădurii”, organizată de AO Pădurea Noastră împreună cu Goethe-Institut.

Svetoiar vorbește despre modul în care pădurea l-a ajutat să se detașeze de agitația orașului, să se asculte pe sine și să privească într-un mod nou creația artistică. Împreună cu ceilalți participanți, a creat o instalație peisagistică și muzică, iar experiența rezidenței l-a inspirat pentru noi compoziții și pentru planurile de a-și continua parcursul profesional ca muzician.

Mă numesc Svetoiar Gherașcenko, am 20 de ani, sunt din Ucraina, iar în prezent sunt student la un colegiu de muzică.

Am venit aici cu speranța de a mă detașa de agitația orașului și de război, dar și de a mă realiza pe deplin ca muzician și compozitor. Mi-am dorit să creez aici muzică nouă și să explorez limitele posibilităților mele creative.

Pădurea mi-a permis să mă relaxez și, în sfârșit, să-mi dau jos „masca” pe care oamenii sunt obișnuiți să o poarte în orașe. Am simțit o liniște și o pace profundă și, pentru prima dată după mult timp, m-am auzit pe mine însumi.

Încă din copilărie, am călătorit prin toată Ucraina, am susținut spectacole și am locuit în păduri, la festivaluri, împreună cu părinții mei. Atunci, „vocea pădurii” însemna pentru mine oamenii din jur: cei care vorbeau, făceau zgomot și cântau muzică. Toate acestea îmi trezeau mereu amintiri calde. Dar, pe parcursul rezidenței, înțelegerea mea s-a schimbat.

Orașul ne atrage într-o agitație fără sfârșit și ne asurzește cu zgomotul său. Ne pune măști și ne impune roluri. Dar este suficient să ieși în natură și să asculți vocea pădurii, să renunți la alergarea în cerc, pentru ca timpul să încetinească — și, în sfârșit, nu mai auzi ecoul grijilor altora, ci propriul tău puls, în unison cu natura. Pentru mine, „vocea pădurii” este propria ta voce interioară, pe care o regăsești în liniște.

Am creat instalația peisagistică „Vocea Pădurii” în întregime din materiale ecologice. Ideea este că, așezându-te pe bancă, te poți imagina în locul acestui copac, înconjurat de pădure. Aflându-te acolo, parcă te auzi pe tine însuți din exterior și înțelegi că nu ești singur, iar lumea din jur te ajută. Prin muzică am încercat să transmitem emoțiile și sentimentele pe care le-am trăit aici.

Punctul de pornire a fost însăși atmosfera acestui loc și dorința de a regândi trecerea omului din orașul agitat într-un spațiu viu, care respiră, al naturii.

Cel mai neașteptat lucru a fost cât de profundă și vindecătoare este liniștea de aici. Iar cel mai dificil a fost să mă descurc cu lucruri noi pentru mine, deși chiar și acest lucru a fost interesant.

Experiența a fost cu adevărat extraordinară! Toți participanții sunt persoane incredibil de interesante și unice. Am construit instalația împreună, interacționând unii cu alții la fiecare etapă. Iar muzica am creat-o împreună cu Dima: a fost simplu și confortabil să lucrez cu el, înțelegea foarte bine totul, susținea ideile și primea critica în mod constructiv.

Am creat împreună: fiecare a făcut ceea ce știe cel mai bine, iar cu toții ne-am ajutat reciproc în toate. În cele din urmă, muzica, creația vizuală și munca comună la proiect s-au contopit, completându-se reciproc în același spațiu.

Am învățat să fiu perseverent, să-mi susțin punctul de vedere și să-i ajut pe ceilalți. Comunicarea cu participanții mi-a oferit o motivație puternică să lucrez, pentru că vedeam cum le strălucesc ochii atunci când fac ceea ce iubesc. Această experiență mi-a arătat că este mai ușor să creezi atunci când ești înconjurat de oameni atât de creativi — există întotdeauna oameni care te vor susține și te vor ajuta să depășești orice dificultate.

Pentru mine, aceasta este o mare onoare și o manifestare de respect față de cei care au venit să ne asculte. Sunt foarte mândru că, împreună cu Dima, am deschis această expoziție și că munca noastră comună a reușit cu adevărat să ajungă la sufletele spectatorilor.

În acest loc am descoperit un cer înstelat incredibil, pădurea, lacurile și am realizat din nou cât de frumoasă este natura virgină și nealterată.

Plec cu mine cu o energie creativă extraordinară, cu muzica neterminată pe care vreau să o finalizez și să o interpretez acasă și, mai ales, cu scânteia pe care am văzut-o în ochii celorlalți participanți. În mine s-au schimbat multe: a apărut un respect profund pentru limitele celorlalți, o înțelegere a valorii sprijinului reciproc și o convingere fermă că creația mea își va găsi ascultătorii, oricât de dificil ar fi drumul.

Planific să continui să mă dezvolt ca artist și muzician, să termin anul IV la colegiul de muzică și să mă înscriu la conservator, pentru că aici m-am convins că sunt capabil de multe. Eu și Dima am avut ideea de a scrie o suită amplă, pe care vrem să o prezentăm nu doar aici, ci și în țara noastră.

Dacă ar fi să descriu rezidența într-un singur cuvânt, pentru mine acest cuvânt ar fi „provocare”. M-am pus la încercare și mi-am testat limitele pentru a înțelege de ce sunt cu adevărat capabil.

Lucrările lui Svetoyar Gerashchenko create în timpul rezidenței artistice: